(aceste versuri sunt scrise inainte de a pierde trenul de craciun inspre piatra neamt. dupa ce a scris aceste versuri, poetul s-a dus si s-a facut una cu dushul)

………………………..

am incercat sa scriu mpoemul

camelia intr-un fel sau altul

n-am reusit si singura forma a prezentei lui

este aceasta. intr-un fel sau altul

dar am facut cumparaturi

pentru ca. desi nu mai simt spiritul kraciunului

pt ca nu mai am televizor si reclamele nu mai ajung la mine

pentru a incerca sa ma regasesc in

ce-a mai ramas din oameni cum le-ar spune

Vali Sterian with Bjørn Eidsvåg, Kine Hellebust, Øyvind Elg si Steinar Albrigtsen

asa ca am acizitionat din magazinul sved Ikea

un set de baie, din lemn de mesteakan

cu cuieras pentru prosoape&halate

cu un suport pentru higienica hartie

si cu o sapuniera, ca un gratar curbat

din lemne de mesteakan ca-n Wajda (si-al sau Brzezina)

si am mai luat un prajitor de paine Rohnson

retro din plastic cu insertii d’aluminium.

si o camasa ca aia de’o am din italia

unde costa 18 euro si pe care am dat in careefour Horhideea

25. de lei. cu toate ca-s de-acelasi material

vai! croiala si modelul au mult de suferit la

kamasuta romaneasc

si-odata cu kamasa mi-am cumparat chiloti

Uniconf, evident, dar ce n-am luat in calcul

a fost marimea lor, caci nu-i asa, chiar si kilotii

vin acum pe dupa marime, si eu ca boul

luat-am xxl. oricum.

si ultimul, sau poate primul lucru cumparat

au fostara bocancii mari

marimea 43, cu gaici de fier si cu siret galant

thinsulati si waterproof resistance

lungi pe pana sub genunchi

pe la jumatea-sfertul tibiei

si peroneu.

din magazinul de pescari si vanatori,

nu cel celebru, ci unul mai asa-sea-asea

cu lucruri mult mai  bune.

Plang oare ei mestekenii din patria lapona

sau pelea-pelle-italeneaska de pe bocancii mei?

caci drumul lor e nou si neumblat

in alta patrie, a parsului moldav.

dar pana-acolo, pana la a prinde pe rapidul

Alexandru cel Bun din gara de nord

pe la peron

voi incerca sa-mi ajustez desuul gigantesc

si sa va pup cu drag de Mush Kraciun!

Hai pa, Hai pa, si ne-om vedea la anul la Kracovia.

De la Cotidianul citire: Cornel Nistorescu (omul care daca nu a distrus, a pus doi umeri zdraveni la disparitia ziarului incepand cu 1 Ianuarie) ataca violent pe Ioan T. Morar in editorialul de pe ultima pagina a Cotidianului de astazi. Articol simplu si virulent, cu o tinta si care tinta se transforma in cel care a lansat ziarul intr-o cursa nebuneasca in jos. Peste jumatate de milion de euro, atat cat a costst campania cu cartile de la Cotidianul. Daca va mai amintiti, Cotidianul a fost prima publicatie ce vindea cartea impreuna cu ziarul. Astfel, dl Nistorescu, dupa ce e putin scarbos (amintind vag de vremea polemicilor si pamfletelor studiate la scoala, sau pur si simplu de jurnalismul noozecist) cu “Mititelul poet şi jurnalist” ii pune in carca toata situatia naspa, naspa rau a Cotidianului.

Tehnica e simpla. Defaimezi omul (fizic si scriitoriceste), ii alaturi imaginea de cea a lui Basescu “Mititelul poet şi jurnalist socoate că victoria lui Traian Băsescu e un bun prilej să mă „scuipe“. Momentul îl potenţează şi îl face şi pe el curajos, exact ca pe un căţel jigărit în clipa în care soseşte şi stăpânul cu toporul. I se umflă coada şi i se amplifică producţia sonoră a boticului! Într-un fel, faptul că am renunţat la serviciile sale din prima mea zi la Cotidianul îi justifică isteria.” Apoi contesti campania de promovare a ziarului. “Atâta doar că în timp ce el împroaşcă eu sunt în situaţia de a repara paguba lăsată de prestaţia sa jurnalistică şi de campania cu care s-a fudulit vreo doi ani pe la televiziuni. Adică să duc mai departe operaţiunea de împărţire la cititori, donare sau topire a celor 600.000 de cărţi rămase nevândute dintr-o campanie despre care voi scrie mai departe.”

Apoi te iei de Patriciu, care, la Adevarul face acelasi lucru. Dar o face cu cap. Si cu multi bani. Vina nu e a campaniei in sine sau a titlurilor vandute de Cotidianul (pentru ca, la inceput noutatea a atras, si lumea cumpara ziarul/cartile) ci a modului in care a fost promovata. E drept, Adevarul vinde in pierdere, mare. Dar e la fel de drept ca doar doua ziare de pe segmentul quality au avut cresteriin vanzari pentru ultima parte a anului: Jurnalu National ( fo 2%) si Adevarul cu fo 200%. Intr-o piata care a scazut cu 50%. Ca sa citam BRAT, in timp ce Adevarul vinde vreo 114.158 numere, Cotidianul ajunge la 6,300 bucati, din 12.903.

Dar domnul Nistorescu este aici sa rezolve situatia lasata. Aceasta fiind singura problema a ziarului. Putem sa ne amintim de scandalul de la venirea dumnealui la ziar. Si practic iesirea dintr-un fel de umbra in care editorialistul se afundase. Oameni demisi, care chiar faceau o echipa si un ziar atractiv, si oamenii care chiar au plecat (celebrul articol cenzurat de Nistorescu pentru ca ataca un prieten/cunostiinta ce avusese treaba cu Securitatea).

Incheiem si noi pe tonul domnului Nistorescu: “Folosesc acest prilej pentru a adăuga convingerea mea pentru următorii ani. Oameni buni, staţi liniştiţi! Ziarele nu dispar. Numai proştii se duc!” Urandu-i la cat mai multe prilejuri, si cordialul: “si caii se impusca, nu-i asa?”

Il stiti, chiar daca Vinci zice ca el nu a vrut sa mearga la puscarie, il stiti din filme, din seriale. Beverlyhillsul nostru noozecist a trecut cu bine proba timpului, si inca odata (daca mai era nevoie) el este dovada vie a conclucrarii peste timp. El este cel care ne arata ca poporul roman poate fi constant in istorie umpland cu succes toate perioadele devenirii sale (a poporului sic!) contemporane. Cu succese si vizibilitate fatisa si inainte de revolutie si in anii tranzitiei dar si in anii ce-au urmat. El este, doamnelor si domnisoarelor: Stefan Banica Junior.

Dar mai ales il stiti pentru concertele sale de Craciun. Din fiecare Craciun. Inca un liat al nostru ca popor si… in cele din urma ca cultura. Daca va asteptati ca acest post sa fie un concurs cu invitatii, va inselati, imi pare rau. Este doar adevarul despre aceasta serie de concerte. Si adevarul e ca Banica nu vinde nici macar un singur bilet.

Constanta si succesul mediatic, corporatist si familial al acestor concerte este o constructie culturala. Si nu intamplator am folosit termenul “corporatist”. Banica a fost inventat de corporatii si multinationale, cu aerul sau rock’n'roll cosmopolit, vesnic tanar dar constat, Banica a trebuit sa fie inventat.

De aceea nu vinde nici macar un bilet, incercati sa cumparati unul acum. V-ati convins? Nu mai sunt, dar nu mai sunt pt ca nu au fost niciodata. Biletele se impart intre corporatii ca dividendele pe bursa. Iar mai apoi, in loc de bonusuri sau mici atentii, biletele se dau mai departe angajatilor. De Craciun. Este ocazia perfecta pentru a-ti asigura loialitatea si lealitatea angajatilor tai. Iti vor multumi si isi vor schimba brusc ideile despre situatia financiara a companiei.

Pentru asta a fost suficienta crearea mitului inaccesibilitatii la concert. Si pentru asta a fost nevoie de crearea mitului Banica, pentru ultimii 30 de ani. Iar mitul continua. A aparut in “Ho Ho Ho” productia Media Pro. Cercul se strange in jurul lui Banica. Identificarea lui cu Craciunul o sa devina in cativa ani una simbiotica.

iar, ceva mai incolo, cand legenda nu va mai fi vie, vom merge de craciun, asta daca vom fi selectati sa vedem filmuletul nasterii lui Banica. Ceea ce e pana la urma intreg mesajul Craciunului

Incep aici ceva. De fapt incep doua lucruri. Unul dintre ele este lectura din literatura spatiului Central European. Daca lumea ar fi de acord cu existenta acestui spatiu. sau Est European, sau Balcanic, Sau Iugoslav, sau Sarb. In acelasi timp, ca o invitatie, vine o bucata dintr-o carte. Din mijlocul, centrul, estul sau balcanismul ei. Morala e simpla, asa cum am auzit-o azi intr-o cafenea, dintr-un bucuresti, de la Maria, sarboaica: “Niciodata sa nu ai incredere intr-o femeie care fumeaza Drina fara filtru.”

In diminetile tarzii de vara, mama intra pe nesimtite in camera aducand platoul. Platoul acesta incepuse deja sa-si piarda glazura subtire de nichel in care fusese tras odinioara. Spre margini, unde suprafata adancita se rasucea formand o bordura ceva mai inalta, se vedeau inca urmele stralucirii de altadata in solzii scorojelii de nichel, asemanatori cu staniolul subtiat cu unghia. Bordura ingusta, plata, se termina cu un jgheab oval rasfrant in jos. Acest jgheab invers e deja turtit si deformat. In partea superioara a jgheabului, de jur imprejur, sunt imprimate mici protuberante decorativve, o intraga salba de minusculi bulbi de tabla. Cel care purta platoul (iar acesta era de ce cele mai multe ori mama) trebuie ca simtea sub buricele degetelor stranse macar trei-patru umflaturi emisferice, asemanatoare literelor alfabetului pentru nevazatori. Aici, in jurul acestor bulbi, s-a depus circular un stat de grasime, abia vizibila, confundandu-se cu umbra micilor cupole. Aceste ineluse, de culoarea murdariei de sub unghii, s-au format din zat de cafea, ulei de peste, miere si serbet.”

Danilo Kis, Gradina, cenusa Ed. Univers, Bucuresti, 2000. traducerea Ioan Radin Peiovan.

Cristian Tabara a participat la revolutia din 89 la Timisoara; acum stim unde au disparut teroristii

Nici nu se limpeziră bine apele când Florel îşi anunţă fiul, pe Florel Jr, că vor părăsi oraşul. Urmau să iasă la un picnic pe malul Vasluiului pentru a sărbători avansarea lui Florel Jr. la treapta de “elev 4”. Ceea ce, trebuie sa spunem era un eveniment cu o mare importanţă în familia celor doi. Nimeni din familia lui Florel nu mai ajunsese la un asemenea grad de cunoastere.  Florel Jr nu privi cu ochi prea buni decizia tatălui său. De câteva zile, Vasluiul nu mai contenea să aducă rămăşiţele roboţilor de la munte.  Periferiile Vasluiului erau acoperite de bucăţi grosolane de metal, unităţi centrale şi platoşe. La câţiva metri apăreau şi rămăşiţe umanoide. Erau turistele suedeze din Lună, care în naivitatea lor nu reuşeau să se adapteze climatului metanic al Terrei.

-Dar dacă tăticu a zis că mergem, mergem. Spuse Jr în timp ce contempla marea de roboţi şi ţâţe suedez-extraterestre în care oraşul lor se scălda.

Jr avea încredere în tatăl său ca în nimeni altcineva. Şoferul de autobuz şi învăţătorul, cu priviri complice, începură să violeze rămăşiţele unui robot şi ale unei suedeze trupeşe. Văzând acestea, Jr îşi plecă privirile dezamăgit de ce-a mai rămas din oameni. Stadiul de eleve 4 îi adusese lui Jr o mare responsabilitate morală, lucru nemaiîntâlnit până atunci în acele locuri.

Cât timp fiul său fu plecat Florel trebălui prin curtea blocului.

-Varza a crescut teribil de frumos anul acesta. Şi conopida-soarelui, şi cartofii de Harghita, dar ce să mai zicem de păpuşoiul saturnian… Teribil de frumos. Eh, se pare că după atâta timp în care tristeţea ne-a umplut sufletele pământul a prins să rodească. Cine s-ar fi  gândit că 2012 avea să sosească cu 2 ani mai devreme. Taci! Uite-l pe Jr că s-a şi întors, îşi mai zise singurul agricultor al planetei.

-Te-ai şi întors fiule? Zise Florel în timp ce uda petuniile fluorescente.

-Da… încă mai vin pe râu. Nu ştiu cum vom putea noi merge la picnic. Serios tată, am o anumită poziţie şi responsabilitate acum. Pot să înţeleg.

-Ah, ce vremuri Jr, dacă ai fi ştiut cum era râul înainte…. Acolo mergeam eu când eram copchilaş ca tine-aşa, cu unchi-tu Nică, cu Vali şi cu Epaminonda. Eh, ce femeia a fost aceia, mama ta… Apoi a venit marea migraţie, a trebuit să plecăm, lasţ c-o să-ţi povestesc odată. Dar, pe urmă, în fiecare august ne întorceam acasă şi încingeam la grătare şi hore… de duduia Vasluiul.

-Hore, ce sunt acelea? Întrebă Jr, deşi gradul şi capacităţile culturale îi fuseseră upgradate.

-Eh, ce ştiţi voi, vezi, că tot noi ăştia bătrânii ştim, aşa şi fără şcolile şi upgrade-urile voastre.

Jr se simţi ruşinat cu tatăl său pentru o clipă. Apoi îşi aminti de învăţător şi de şofer, şi ajunse la concluzia că, da, se poate şi mai rău.

-şi când plecăm tăicuţule. Zise Jr mimând interesul şi fericirea.

-Să adunăm mai întâi ceva de mâncare şi pe urmă. Îi răspunse Florel în timp ce se îndreptă spre afumătoare. Tăie nişte chişcă, o bucată de cârnaţ şi una de slănină din ce mai rămăsese de dinainte ca timpul să o ia iar din loc. Apoi se răzgândi. Puse slănina la loc. Era o mâncare prea înapoiată pentru fiul său. Pentru un moment îi fuse ruşine de el, cum nu se poate el adapta nici în ruptul capului la schimbare…

Adunând cele de mâncare într-o mică servietă ce rezistă atacului nuclear din noaptea de revelion, Florel strigă după Jr.

-Junioare! Junioare…

Apoi porniră la drum. Două corpuri se confundau în apusul unuia dintre sori, strălucind în aurora acelei zodii. Soarele dinspre stânga îi bătea niţel în ochi lui Jr, ceea ce-l împiedica să şină pasul cu tatăl său. Dar, ca un copil ascultător, începu să meargă mai ‚opăit.

Nu mai rămăseseră nici flori, nici bucurie, nici suspin. Totul era pârjolit pe unde cei doi călcau. Miraculos, Vasluiul era singura aşezare civilizată ce scăpă de pârjolul atomic de la revelion. Şi nici măcar acela pe de-a-ntregul. Doar 13 oameni, şi toţi bărbaţi, fură cruţaţi de nu se ştie cine. Poate că se petrecuse vreun miracol. Dar în lipsa unei conştiinţe superioare nimeni nu ar fi putut susţine asta. Tot ce era în afara Vasluiului nu mai exista. Dar şi Vasluiul, singura parte populată şi civilizată a Terrei, nu mai era ce a fusese odată. Norocul lui, ar spune unii, dacă ar avea cine să spună asta, este că este amplasat pe partea luminoasă a planetei. Tot ce este în afara Vasluiului şi a zonelor sale limitrofe, face parte, acum din zona întunecată a planetei.

După această scurtă expunere a istoriei contemporane a Terrei/Vaslui, cei doi ajunseră în staţia de autobuz. Autobuzul, în mod miraculos, îi aştepta în staţie. Florel şi Jr urcară fără a mai composta biletele, după ce Florel îl salută pe şofer, un vechi coleg din şcoala generală. Porni motorul sub-particular. Pe la jumătatea drumului, de nicăieri, apăru Victoria. Victoria e tot bărbat, dar mica comunitate masculină a decis să îi atribuie o funcţie reproductivă în plus. În afară de asta Victoria este controloare de bilete. Au cam încurcat-o eroii noştri…

Iar abia după toată această expunere narativă ne-necesară cei doi au ajuns la locul de picnic. Florel întinse pe jos o pătură de la turci şi scoase din mica servietă un prosopel tradiţional peste care aşeză mâncarea. Cei doi au început să înfulece cu poftă, chiar şi dacă nu aveau muştar.

-Ah, măi Junioare, uită-te la cer, e atât de frumos, cum toate steluţele alea mici-mici se aştern ele peste întreg cerul. Uite, la galaxia aia! Ni mă o vezi? Fuuui!

-Da tată, e doar un efect al radiaţiilor gama, din cauză că trecem acum prin zodia Capricornului. Planetele sunt aşezate după zodii acum, nu ca pe vremea ta. Şi asta conduce la modificări ale spectrului sonor şi luminos.

-Eh, ce deştept eşti tu, pe vremea noastră nu se făcea şcoala aşa. Oricum  eu zic că e frumos.

-Da, dar nu este vorba de o reacţie estetică inclusă într-un sistem aleatoriu, hazarduos. E ceva strict controlat horoscopic.

Demult nu mai auzise Vasluiul aşa vorbe alese…

- Uite, în Capricorn concentraţia de metan din atmosfera terestră scade alarmant. Campul post-magnetic al Terrei trece printr-o schimbare de spectru, după cum am ma zis, şi tot ce vedem, vedem într-o altă nuanţă. Asta în mod clar afectează şi comportamentul social al oamenilor, acum de exemplu sunt mai romantici, după cum am văzut mai devreme pe malul râului. În OPHIUCHUS, zodia imediat următoare…

-Opih cum? Întrebă nedumerit Florel scăpând o bucătură din deliciosul cârnaţ. Ce e aia?

- OPHIUCHUS. E a treisprezecea zodie.

-Da nu erau mai puţine, adică peşti, capricorn, săgetător, câine, gemeni… d’astea.

-Ba da tăticule, dar etapa post-particulară a ciclului atomic, un element aleator a schimbat ordinea zodiilor, şi numărul lor.

-Un element aleator zici…

-Da, Victoria, controloarea. Dacă tot eram doar treisprezece oameni rămaşi a vrut zodia lui. E istorie asta deja.

-Hm… asta învăţaţi voi la şcoală acuma? Nedumeritul tată întrbă, noţiunea lui despre istorie oprindu-se la Ştefan cel Mare, Ioan Lupu şi Ion Iliescu. Apoi îşi lăsă mâna a pagubă peste o bucată de chişcă.

-Eu tot cred că e frumos. Orice aţi zice voi cu ştiinţa voastră. Şi mai pune şi tu mâna pe o bucată de chişcă, în pizda mă-tii, nu vezi ce slab eşti?! Rapân de copchil!

Pe nesimţite intrară în a treisprezecea zodie. Brusc erau mai indecişi. Dacă vreo suedeză selenară ar fi avut curiozitatea să arunce vreun ochi peste Terra ar fi văzut doi vaslui, unul mai mic, altul mai mare şovăind în faţa trecerii de pietoni. Şoferul de autobuz, cu Victoria în poală se opri şi el nedumerit în faţa trecerii. Singură, trecerea de pietoni îşi vedea neafectată de mersul firesc al lucrurilor.

Cititi si varianta in epopee

Grupul bliterar, de scriitori bliterari o apuca pe calea SF! UUUU!!! Şi cum cel mai important moment SF nu este unul exact, cei doi au decis să-şi schimbe genurile: unul scrie poezie, altul scrie proză. Tema acestei sesiuni SF este „a treisprezecea zodie”. Cunoscută şi sub numele de OPHIUCHUS, sau în popor ca „stopul zodiilor”, cea de-a treishpea zodie este una neconoscută, tenebroasă şi misterioasă. Deopotrivă. In plus e mai scurtă, durează de la o săptămână la câteva zile, iar câteodată nu vine deloc.

Din presa vremii care o să fie: Acceptiuni critice:

New Yourk Publishing Weekly:

„Amazing, true masters of prose, or poetry, as you like it”

The Gouardian

„No one has ever gone so far, they’re true masters of prose, or poetry, and they came from the East!”

Can Can

„Amazingly qualitative literature, with an overflow of kind and mild feelings springing from each and every word. True inspiration as well as religion to the masses. I have never read a thing like this before.”

Mambo Jambo Enquire

“Shit!”

Una din primele masuri aprobate si impuse de noul presedinte, oricare o fi fiind, a fost re-amplasarea ceasului de la universitate. Daca studentii tot nu au ce munci, macar sa se intalneasca, sa schimbe pareri, si eventual sa formeze familii. Apreciem in mod pozitiv re-amplasarea simbolului social, al punctului opus punctului terminus din bucuresti. Nu o sa va spun care este punctul terminus, cu totii il stiti, dar trebuie sa recunoastem ca la Ceasul de la Universitate toate lucrurile bune incep.

Mentionam ca artefactul si inlocuitorul de arbore cosmic este amplasat langa statuia, miscatoare si instabila in aparenta a campaniei Joe? Cea care in prima faza fusese un skater olog, si acum este un reprezentant etnic reparand o portiera de Dacie.

Salutam inca odata, pe aceasta cale, re-amplasarea unuia dintre simbolurile urbane.

Atat. In curand sper sa adun bani de un aparat foto, sau sa ma imprietenesc cu un posesor ca sa va pot arata si imagini. Este foarte frumos.

Ca am vazut cine a castigat, e clar. Sau nu. Oricum toata lumea e fericita. Nu. Situatia castigatorilor (nu a noastra, a celor 2) poate fi mult ma usor inghitita daca ni-i imaginam pe cei doi la curve. Prima oara. Numai ca unul dintre ei a mintit. Mai fusese. Dar si cel de al doilea stia asta, adica s-a lasat putin mintit prins de euforia actului. Asa ca oamenii nostri s-au dus la curve (daca nu v-ati prins care sunt curvele, imi pare rau). Cel ce mai fusese si era cunoscut de curve + cel ce era virgin, si stia ca ala mai mare nu e. Asa ca au mers la curve. De bine ce au mers, primul, mai virgin intre cei doi, s-a impiedicat si a topait. Al doilea, cel mai putin virgin, deci practic si el un soi de … a fost cel preferat de curve. Probabil a stiut sa le imbrace in flori ca-n filmul lui Jiri Menzel.  Asa ca in timp ce unul se bucura de ejacularea precoce, altul si-a intrat in meserie.

Despre asta am tot vazut si am tot citit.

Aspectul pe care vrem sa-l semnalam aici este: importanta blog-urilor. S-a discutat pe un blog, despre antagonismul dintre mogulii media si bloggeri si cum ultimii i-au invins prin victoria lui basescu, pe “Goliati”. Bine la fel se poate spune ca si micii benzinari sau micii tepuitori de srl-uri sau micii brokeri au invins triada Patriciu-Vantu-Voiculescu prin victoria lui Basescu.

Intrebarea este, ce o sa se intample cu bloguri cu cresteri spectaculoase dupa alegeri. Sau cu blogurile in general. S-a comentat despre importanta si continutul exprimat prin blog in aceasta campanie electorala. Putem deduce si chiar o facem ca aceasta a fost un adevarat propulsor de imagine. Cum vor negocia bloggeri cu acest puternic capital? Ce le rezerva viitorul, o sa inceapa sa il atace pe Basescu? Pentru ca sustinerea politica, sau sustinerea in orice fel nu cred ca aduce view-uri acestui mod de exprimare. E o analiza ce merita facuta.

Sau dimpotriva, publicul castigat nu va fi pierdut, pentru ca acesta, mai sus numit curva, a realizat ca si alternativa este o varianta decenta? Si gratis. Si mai amuzanta.

E, dar despre toate acestea ramane sa vedem in cele ce urmeaza.